
Despre UN OM
Un om președinte
Te salut! Sunt Mircea Diaconu. Om. Președinte. Viitor Președinte.
Eu cred că țara noastră merită un viitor. De aceea merită un Președinte așa cum scrie la carte. Adică în Constituție. Eu am studiat cu atenție și am constatat că, în Constituție, cartea noastră de căpătâi, nu există niciunde sintagma Șeful Statului.
În schimb, se spune destul de clar ce are de făcut Președintele: reprezintă, veghează, mediază, garantează, consultă, propune, desemnează, participă, numește.
Dacă vrem să avem în sfârșit țara pe care o merităm, poate ar trebui să începem prin a face lucrurile așa cum scrie la carte. Cu bună credință. Până la urmă, cine sunt eu de vin aici și îți propun să mă susții?
Sunt doar un om! Dar un om poate face multe! Nu, nu sunt mai mult decât tine,
dar sunt omul care mi-am asumat întotdeauna ce sunt, ce vreau, ce fac.
Asta sunt eu!

Lăsaţi România să-şi găsească singură calea!
5 motive să mergi alături de mine
Viziunea mea
Mediul politic
N-am liniște cât în politică se face auzit cine strigă mai tare!
Cum putem crește o țară fără un mediu politic bine crescut?
Președintele trebuie să garanteze transformarea mediului politic într-unul sănătos și rezonabil.
Infrastructură
N-am liniște până nu văd infrastructura pe drumul cel bun!
Dezvoltarea infrastructurii de transport este o condiție esențială pentru progresul unei țări. Un transport eficient și sigur trebuie să fie în concordanță cu necesitățile populației și ale mediului de afaceri.
Social
N-am liniște cât încă nu-mi știu semenii ocrotiți!
Dacă fiecare din noi e bine, țara e bine!
România are nevoie de creștere economică, dar și de combaterea activă a sărăciei, de creșterea nivelului de trai pentru toți românii, de investiții pentru reducerea diferențelor de dezvoltare între regiuni și între diversele categorii sociale.
Securitate Națională
N-am liniște până nu-s sigur că țara-i pe mâini bune!
Alături de stabilitate, construcție și distribuție echitabilă a bunăstării, siguranța deplină a cetățeanului în fața amenințărilor interne și externe este un angajament central al Președintelui.
Sănătate
N-am liniște cât încă e de actualitate vorba Intri cu o boală, pleci cu alte două!
N-am liniște cât înca sistemul de sănătate e bolnav!
Îmi doresc pentru toți românii asigurarea unui acces mai bun la servicii medicale de calitate. Dezvoltarea prevenției trebuie să devină o realitate, nu doar un țel. Prevenția este esențială în creșterea stării de sănătate a populației.
Justiție
Mediul politic
Infrastructură
Educație
Economie
Social
Diaspora
Securitate Națională
Sănătate
N-am liniște până nu voi vedea țara noastră acolo unde îi e locul. Tu ai? Hai să vorbim, hai să punem țara la cale!